Ponturi pariuri tenis Sorana Cîrstea vs Linda Noskova

Adaugat de: Adrianul - 4 July 2026 02:07:03
GetsBet

Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Linda Noskova în șaisprezecimile de finală de la Wimbledon, astăzi, nu înainte de ora 16:30. 


Sorana Cîrstea are cel mai bun an al carierei, chiar în sezonul care se anunță ultimul în circuitul profesionist. Și-a egalat cea mai bună performanță într-un Grand Slam, sfert de finală la Roland Garros. A câștigat al 4-lea turneu, cel de la Cluj-Napoca. A obținut prima victorie în fața unui lider mondial, cu Sabalenka, la Roma. A urcat astfel până pe locul 18 mondial, nu mai fusese așa sus/! La capacitate maximă din punct de vedere fizic, Sorana a început perfect și Wimbledonul. Din nou, a egalat cea mai bună performanță reușită vreodată, trecând fără set trecut de Bejlek și Birrell. 

cota2.ro

Pentru un nou record, sportiva din București o are în față pe cehoaica Linda Noskova, a 12-a jucătoare a lumii. Linda a arătat bine în actualul sezon pe iarbă. Dar sunt câteva semne care arată că nu e chiar așa de speriat. La Bad Homburg a fost învinsă clar de Gabriela Ruse, scor 1-6, 3-6. Și în turul precedent de la Wimbledon a avut ceva emoții set decisiv în fața Mariei Osorio Serrano, jucătoare specializată pe zgură. 

Sorana Cîrstea va avea și avantajul moral în disputa cu Linda Noskova. A câștigat precedentele două meciuri directe, în martie 2026 la Miami (hard) și în mai 2026 la Roma (zgură). Logica spune că ar trebui să urmeze și o victorie pe iarbă. 

Românca nu va avea un meci ușor, poate nici nu e favorită, dar nu ai cum să nu încerci cota oferită pentru acest meci. Bookmakerii văd o dispută prea dezechilibrată și merită speculat. 

Am jucat acest pariu la GETSBET!

Deschide un cont și vezi promoția disponibilă pentru jucători noi!

Vezi oferta aici
Sorana Cîrstea vs Linda Noskova
Pronostic
victorie Sorana Cîrstea
Cota
2.77

Nu rata cele mai tari promoții!

Oferte exclusive la case de pariuri