Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 1.95
Manchester United și Brentford se întâlnesc luni, 27 aprilie 2026, începând cu ora 22:00, pe „Old Trafford” din Manchester, într-un meci din cadrul rundei cu numărul 34 din Premier League.
”Diavolii roșii” și-au cam asigurat prezența în următoarea ediție a UEFA Champions League, iar pe acest final de sezon au ca obiectiv clasarea pe podium în Premier League. În runda precedentă, formația lui Michael Carrick s-a impus cu 1-0 pe ”Stamford Bridge”, ajungând astfel la 10 victorii sub comanda fostului internațional englez. Manchester United a pierdut doar trei jocuri pe teren propriu în competiția internă, reușind să se impună în zece rânduri, iar trei partide să le încheie la egalitate. De partea cealaltă, ”albinele” se situează în acest moment pe poziția a 9-a, însă cu o victorie în acest duel ar urca până pe locul 6, unul care asigură prezența în grupa principală din UEFA Europa League în sezonul următor. Forma de moment a oaspeților nu este însă una tocmai bună, aceasta înregistrând șase remize consecutive în timp regulamentar, trei dintre ele fără gol marcat.
Manchester United a marcat 1.94 goluri per meci în confruntările de pe teren propriu și a expediat, de fiecare dată, cel puțin 10 șuturi, cumulând o medie de 17.63 execuții per partidă. Brentford a punctat de 1.25 ori per meci în disputele de pe teren străin, iar media de ocazii de gol create per meci este semnificativ mai mică: 9.38. În ultimele cinci meciuri directe au marcat ambele echipe, iar în patru dintre ele, tabela s-a modificat de cel puțin trei ori. În disputa din tur, formația condusă de Keith Andrews s-a impus cu scorul de 3-1, grație reușitelor semnate de Igor Thiago (x2), actualmente al doilea cel mai bun marcator din Premier League, și Mathias Jensen. Cred că și diseară se vor marca multe goluri, mai ales că vorbim de două echipe care au permis destul de multe ocazii de gol adversarilor în acest sezon.
Pontul meu pentru meciul Manchester United - Brentford este „GG sau 3+”, la o cotă de 1.32 disponibilă pe MaxBet.
FC Argeș și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, 27 aprilie 2026, începând cu ora 20:30, pe „Stadionul Orășenesc” din Mioveni, într-un meci din cadrul rundei cu numărul 6 din Play-Off-ul Superligii.
”Vulturii” violeți” ocupă ultima poziție în Play-Off, iar moralul acestora a fost zdruncinat destul de serios în urmă cu o săptămână, când au cedat dramatic în fața celor de la Universitatea Cluj în semifinalele Cupei României, ratând astfel prezența în ultimul act. FC Argeș a pierdut 6 din cele 18 partide jucate pe teren propriu în această ediție a Superligii și impresionând în defensivă, cu o medie de doar 0.72 goluri primite per meci. Adversara din această seară are șansa de a reveni pe prima poziție, succesul fiind extrem de important în această luptă în trei pentru titlu. ”Oltenii” au câștigat patru din ultimele cinci meciuri, iar la mijlocul săptămânii și-au dat un boost de încredere odată cu succesul obținut la penalty-uri în semifinala din Cupa României împotriva celor de la Dinamo București
Universitatea Craiova s-a impus în ambele meciuri din sezonul regular (3-1 și 2-1), însă piteștenii și-au luat revanșa în duelul din turul acestui Play-Off, când s-au impus la limită pe ”Oblemenco”, scor 1-0. Formația lui Coelho și-a creat o medie de 14.29 ocazii de gol per meci în deplasările din acest sezon, reușind să puncteze, în medie, de 1.41 ori per joc. Mai mult, au pierdut doar patru meciuri pe teren străin, iar în 17 din ultimele 19 runde din Superliga au încasat maxim un gol. Mă aștept la un meci complicat pentru ”alb-albaștri”, însă ținând cont de forma din acest moment și lotul mult mai experimentat, cred că vor reuși ca câștige cel puțin o repriză.
Pontul meu pentru meciul FC Argeș - Universitatea Craiova este „Universitatea Craiova câștigă oricare repriză”, la o cotă de 1.48 disponibilă pe MaxBet.
Am jucat acest pariu la MAXBET!
Deschide un cont ACUM și ai BONUS FĂRĂ DEPUNERE la pariuri!
Joacă FĂRĂ DEPUNERE!Nu rata cele mai tari promoții!
Oferte exclusive la case de pariuri
