Ponturi Pariuri Tenis Talia Gibson vs Jasmine Paolini
Jasmine Paolini, în vârstă de 30 de ani, este una dintre cele mai constante jucătoare ale circuitului în ultimul sezon, atingând locul 4 mondial în carieră la un moment dat. Stilul său se bazează pe mobilitate excelentă, intensitate în schimburi și o capacitate foarte bună de a construi punctele de pe linia de fund. La Indian Wells 2026, italianca a ajuns în optimi după două meciuri dificile: a trecut în turul al doilea de Anastasia Potapova, 6-7, 6-2, 6-3, iar în turul trei a învins-o pe Ajla Tomljanovic cu 7-5, 5-7, 6-1. În acest început de sezon, Paolini are un bilanț de 5 victorii și 5 înfrângeri, iar anterior ajunsese până în semifinalele turneului WTA de la Mérida.
De partea cealaltă, Talia Gibson, jucătoare australiană de 21 de ani, se află într-unul dintre cele mai bune momente ale carierei. Venită din calificări, ea a reușit un parcurs remarcabil la Indian Wells, eliminând adversare solide pentru a ajunge în optimile de finală. Gibson le-a învins pe Ann Li în primul tur, 6-3, 7-5, pe Ekaterina Alexandrova în turul doi, 6-3, 7-5 și pe Clara Tauson în turul trei, după un meci echilibrat câștigat cu 7-6, 4-6, 6-4. Ocupanta locului 112 WTA are în acest sezon un bilanț de 11 victorii și 5 înfrângeri, iar evoluțiile din California confirmă progresul unei jucătoare care încearcă să intre în prima sută mondială.
Paolini și Gibson se înfruntă pentru prima dată în carieră, cele două evoluând în general la niveluri diferite. La prima vedere, judecând strict după clasament, Paolini pare mare favorită, însă Gibson arată aici un tenis nemaivăzut în carieră și e greu de estimat unde se poate opri. Ambele jucătoare au probleme la serviciu și de multe ori reușesc să compenseze la retur. Cum suprafața nu este dintre cele mai rapide, mă aștept ca eficiența la serviciu să nu fie extraordinară și atât primul cât și cel de-al doilea serviciu să tremure. Mizez pe minim 2 duble greșeli făcute de Paolini în partidă.
