Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.60
După ce am intrat în weekend cu bilet câștigător, salvați de SuperAvantaj la Universitatea Craiova - U Cluj, acum ”asezonăm” două pariuri speciale pentru o cotă totală care ne duce tot spre valoarea de 3,00.
Suntem cu ochii pe SuperLigă, acolo unde CFR Cluj și Rapid se întâlnesc în derby-ul etapei, dar avem meci de titlu și în La Liga, pentru că Real Madrid și Girona au confruntare directă.
REAL MADRID - GIRONA (19:30) - Emoțiile încep în Spania, la Madrid, acolo unde Real primește vizita celor de la Girona. În acest moment, Real e prima, cu 58 de puncte, în timp ce Girona e pe 2, cu 56 de puncte. În cazul unui succes al trupei de pe Santiago Bernabeu, atunci, cel mai probabil, trupa lui Ancelotti va avea drum lin către titlu. Dacă oaspeții strică socotelile, atunci rămâne o cursă nebună, în care s-ar putea implica și Barcelona, care are 50 de puncte și meci ușor cu Granada.
- Atât Real cât și Girona vin după o rundă în care n-au reușit să câștige. Real a condus-o până în minutul 90+5 pe Atletico Madrid, dar a fost egalată și a ratat șansa de a se desprinde în fruntea ierarhiei;
- Girona n-a putut să deblocheze deloc tabela în confruntarea cu Real Sociedad, 0-0;
- În tur, Real n-a stat prea mult la discuții: victorie cu 3-0, într-un meci decis încă din prima repriză.
CFR CLUJ - RAPID (21:15) - În Gruia se joacă derby-ul rundei cu numărul 25 din SuperLigă: CFR vs. Rapid! Cele două echipe au 42 de puncte și sunt principalele urmăritoare ale liderului FCSB, aflat la cota 51. Cu 9 puncte în spate, CFR și Rapid nu-și permit pași greșiți, asta pentru a nu rămâne și mai mult în spate, într-o etapă în care FCSB joacă acasă cu Sepsi.
În meciul tur, Rapid a câștigat cu 3-1, în Giulești, dar ultimul meci direct s-a terminat la egalitate, 0-0, în Cupa României, partidă în urma căreia giuleștenii au fost eliminați din competiție.
Cum duelul e condimentat și de faptul că Adrian Mutu, fostul antrenor al Rapidului, e acum pe banca ardelenilor, cu siguranță că vom avea parte de un duel extrem de încins la nivelul gazonului.
