Ponturi Pariuri Fotbal FCU Craiova vs FCSB
FCU Craiova și FCSB se întâlnesc azi, de la 21:30, în cea mai tare partidă a rundei inaugurale din noul sezon de SuperLigă.
Ținând cont de istoricul confruntărilor directe, dar și de faptul că situația de la craioveni este incertă, FCSB e favorită la casele de pariuri, iar cota pentru 2 solist e în scădere în ultimele ore.
FCU Craiova se prezintă la startul de sezon fără antrenor principal. Nicolo Napoli și-a încheiat mandatul în sezonul trecut, iar Joao Janeiro, alegerea lui Mititelu, a plecat după doar câteva antrenamente. Un preparator fizic și un antrenor secund sunt cei care au pregătit-o pe FCU în această pauză, iar rezultatele au fost foarte slabe, totul culminând cu un eșec șocant în fața echipei de amatori a lui Koln, 2-7.
Nici FCSB nu s-a descurcat prea bine în pregătire la nivel de rezultate, roș-albaștrii bifând un eșec cu Anderlecht, scor 2-5, la capătul unui meci de 120 de minute, și o remiză, 1-1 cu PAOK.
- De la revenirea Craiovei pe prima scenă, FCSB e pe plus din duelurile cu oltenii: roș-albaștrii au câștigat două confruntări, în timp ce alte două meciuri s-au terminat la egalitate;
- Ultimul meci direct cu Craiova gazdă a fost câștigat de FCSB, scor 2-0, pe Oblemenco;
- Duelul de azi are loc la Târgu Jiu, iar toate biletele s-au epuizat încă de acum câteva zile;
- 15 faulturi a făcut FCSB la ultimul meci contra lui FCU Craiova;
- 13 faulturi a făcut FCSB la penultimul meci împotriva oltenilor;
- 14 faulturi a făcut FCSB la ultimul meci oficial din sezonul precedent, 1-5 cu Rapid;
- 13 faulturi au suferit jucătorii de la FCU Craiova la ultimul meci oficial disputat, finala barajului de Conference League contra lui CFR Cluj.
