Biletul Zilei format din 2 meciuri la cota 2.31

BETANO

Continuăm si astăzi pronosticurile pe iarbă și vin către voi cu un combo în care eu am încredere ridicată, pentru a ne relua forma bună. Vedeți mai jos avancronica meciurilor Draper - Navone și Alcaraz - Cerundolo, disputate la Queens, unul dintre turneele de tradiție premergătoare Wimbledon.

Deși este de mult timp în circuit și se anunța un mare star al tenisului masculin, britanicul Draper a câștigat săptămâna trecută la Stuttgart primul titlu important al carierei. Jack a crescut pe iarbă, iar dacă nu ar fi fost măcinat de accidentări și probleme, multi consideră că la acest moment ar fi fost de nivelul colegilor săi de generație, Sinner, Alcaraz sau Rune. Chiar și așa, el este extrem de tânăr și are tot timpul să crească, 22 de ani fiind o vârstă ideală pentru marea performanță. După 48 ore de pauză, el debutează astăzi în fata propriilor fani, contra lui Mariano Navone. Argentinianul este unul dintre cei mai constanti jucători din acest an, reușind un salt incredibil de peste 70 de poziții. Problema lui Navone este însă faptul că joacă exclusiv pe zgură, pe celelalte suprafete fiind cel mult modest. Acesta este doar ai doilea meci jucat de Mariano pe iarbă în întreaga carieră, în primul câștigând doar 3 game-uri contra lui Berankis.

cota2.ro

Carlos Alcaraz revine după o săptămână de pauză și încearcă să intre în formă maximă, pentru a-si pastra titlul de la Wimbledon. El este campionul en-titre de la Queens și evident, marele favorit la trofeu, pe un tablou unde se mai remarcă Alex De Minaur sau Dimitrov. Crescut pe zgură, Carlitos a progresat foarte mult la serviciu în ultimul an, lucru care îl ajută mult pe suprafețele rapide și îl face să lupte de la egal la egal cu mult mai înalții sai adversari. Francisco Cerundolo este un sportiv bun, iar pe iarbă chiar a câștigat un titlu anul trecut, la Eastbourne. El are însă un serviciu destul de moale, fiind destul de firav din punct de vedere fizic,din aceasta cauza avand mai mereu un raport negativ al asilor. Alcaraz este cel mai bun jucător la retur din circuit și are șanse mari în opinia mea să ajungă primul la 2 asi. El a reușit recent să aibă mai mulți ași chiar și decât Sinner ori Tsitsipas, jucători redutabili la serviciu, în timp ce în finala de la Wimbledon de anul trecut l-a dominat cu 9-2 pe Djokovic.

Am jucat acest pariu la BETANO!

Deschide un cont ACUM și ai până la 500 de RON Bonus INSTANT la prima ta depunere!

ÎNCASEAZĂ bonusurile AICI
Mariano Navone vs Jack Draper
Pronostic:
Sub 21.5
Cota
1.47
Carlos Alcaraz vs Francisco Cerundolo
Pronostic:
Primul la 2 asi Alcaraz
Cota
1.57
Cota finala: 2.31
Profit: 11.79
Stake: 9
Status: Castigat

cota2.ro
cota2.ro